Programul PoCIDIF 2.1 a fost lansat oficial. Prin Ordinul nr. 965 din 23.06.2026, Autoritatea de Management a Programului PoCIDIF a aprobat ghidul solicitantului, ceea ce înseamnă că depunerea proiectelor este acum deschisă.
Dacă ai o companie IT și dezvolți un produs sau o soluție inovatoare, acesta este momentul pentru care te-ai pregătit. Fereastra de depunere este limitată, iar proiectele se evaluează competitiv – pregătirea din timp face diferența între o cerere admisă și una respinsă.
Perioada de depunere: 30 iunie 2026 – 30 septembrie 2026.
Ce este PoCIDIF 2.1 – pe scurt
PoCIDIF 2.1 este un program de finanțare nerambursabilă destinat exclusiv companiilor din domeniul TIC (Tehnologia Informației și Comunicațiilor). Obiectivul: sprijinirea IMM-urilor care dezvoltă produse, servicii sau aplicații inovatoare, folosind tehnologii avansate.
Programul finanțează întregul ciclu al inovării – de la cercetarea industrială și dezvoltarea experimentală, până la introducerea în producție și lansarea pe piață a produsului rezultat.
Cine poate aplica:
- Microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii cu activitate în domeniul TIC
- Întreprinderi nou-înființate (maximum 5 ani de la înregistrare)
- Proiecte depuse individual sau în parteneriat între IMM-uri
Coduri CAEN eligibile: 2611, 2612, 2630, 5821, 5829, 6210, 6220, 6290, 6310.
Ce se finanțează:
- Între 200.000 și 3.000.000 EUR pentru proiecte cu rezultat hardware (echipament fizic cu componentă software)
- Între 200.000 și 1.500.000 EUR pentru proiecte cu rezultat software (soluție SaaS, aplicație, serviciu digital)
Tehnologii vizate: inteligență artificială, IoT, XR (realitate extinsă), sisteme microelectronice, tehnologii pentru trasabilitate, roboți și agenți cognitivi.
Pentru o prezentare detaliată a programului, a criteriilor de eligibilitate și a procesului de accesare, acestea se pot regăsi pe pagina dedicată PoCIDIF 2.1.
Pentru cine este potrivit acest apel de finanțare?
Programul de finanțare este potrivit pentru companiile inovative care îndeplinesc următoarele criterii:
- Dezvoltă un produs software sau hardware inovativ și se află la minimum TRL 3 (model conceptual validat) la momentul depunerii proiectului
- Doresc finanțare pentru activități de cercetare-dezvoltare (R&D)
- Au experiență anterioară în dezvoltarea de software sau hardware
- Sunt profitabile și pot susține cofinanțarea proiectului (minimum 25%)
- Vor să dezvolte un produs cu sprijinul finanțării pentru a-l introduce pe piață cu succes
Am detaliat ce înseamnă concret inovația și cum se evaluează maturitatea unui produs într-un articol anterior: „De la model conceptual la produs pe piață: ghidul complet pentru companiile TIC care vor să acceseze PoCIDIF 2.1″.
Care sunt pașii pentru accesarea finanțării?
Având în vedere complexitatea acestui program, pentru a stabili dacă proiectul se potrivește companiei tale, trebuie parcurse următoarele etape:
1. Verificarea eligibilității proiectului
În această etapă se verifică aspectele administrative și formale: locația de implementare a proiectului, încadrarea în categoria IMM, calculul „întreprinderii în dificultate”, capacitatea financiară de cofinanțare și alte condiții de eligibilitate prevăzute în ghidul solicitantului. Doar după ce aceste verificări sunt finalizate cu succes se poate continua procesul.
2. Pre-scoring
Acesta este un proiect de tip competitiv – nu este suficient să fii eligibil, trebuie să obții un punctaj cât mai ridicat pe grila de evaluare. De aceea, înainte de a investi timp și resurse în pregătirea documentației, este esențial să estimezi punctajul proiectului tău.
Grila de evaluare se axează pe mai multe criterii, printre care: inovația produsului, gradul de maturitate tehnologică, potențialul de scalare, experiența companiei și a echipei implicate în dezvoltare, precum și impactul financiar previzionat după implementarea proiectului.
Acest proces de evaluare a punctajului poate fi realizat pe platforma noastră, evafunding.ro. Ulterior, vom reveni cu un feedback personalizat, în baza analizei realizate.
Cum se desfășoară colaborarea cu European Consulting?
Colaborarea cu European Consulting se realizează în două etape distincte:
Etapa 1 – Pregătire și depunere
Această etapă cuprinde toate verificările și planificările inițiale, elaborarea documentației necesare, depunerea proiectului și asistența pe toată perioada de verificare – până la momentul contractării. Pe scurt, acoperim tot suportul necesar până la semnarea contractului de finanțare dintre Autoritate și beneficiar. Această etapă durează în medie între 6 luni și 1 an.
Etapa 2 – Management de proiect
Ulterior semnării contractului, European Consulting se va ocupa de managementul finanțării și al proiectului. Concret, acest lucru presupune: comunicarea cu Autoritățile competente, elaborarea documentației pentru depunerea cererilor de rambursare, plată și prefinanțare, realizarea raportărilor periodice către Autoritate și orice altă activitate administrativă necesară. Pe scurt, acoperim toată partea de comunicare cu Autoritatea și partea birocratică, astfel încât antreprenorul să se concentreze pe managementul intern al proiectului și pe organizarea activităților.
Având în vedere timpul limitat pentru depunere și complexitatea acestui program, recomandăm antreprenorilor să înceapă din timp demersurile de verificare și pregătirea documentației aferente.
Pași următori
Dacă ești interesat de acest program de finanțare, poți începe prin evaluarea eligibilității pe evafunding.ro sau ne poți contacta direct pentru o discuție inițială prin pagina de contact sau la adresa de email: contact@europeanconsulting.ro
De asemenea, pentru context suplimentar despre aprobarea schemei de ajutor care a precedat această lansare, poți consulta articolul nostru dedicat: „PoCIDIF 2.1: Schema de ajutor de stat a fost aprobată. Ce urmează pentru companiile TIC”.
Luca Besliu
Business Developer Manager / Project Manager
European Consulting
Coordonează dezvoltarea de business și managementul proiectelor de finanțare nerambursabilă în cadrul European Consulting, cu focus pe programe de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CDI) și proiecte tech cu componentă de inovare. Lucrează alături de echipă pentru a transforma idei tehnologice în proiecte finanțabile, ghidând antreprenorii prin toate etapele procesului – de la analiza eligibilității până la implementare.




